Distinctii speciale

Premiile PERPESSICIUS-CRIHANÃ
ZILELE EDITURII PERPESSICIUS-BUCURESTI
26-27 octombrie 2007

1. PREMIUL DE FIDELITATE - MEMBRI FONDATORI
- DUMITRU DUMITRICÃ - POEZIE PENTRU PÃRINTI
- GHEORGHE POPESCU GER - POEZIE ÎNTR-UN VERS
- GEORGE PEAGU - PARABOLE
- ION MALANCU
- IULIAN NUTÃ
- MARIA ADAM - ÎNGRIJIREA VOLUMULUI POSTUM IOAN NISTOR

2. PREMIUL PENTRU INITIEREA SI SUSTINEREA DE PROIECTE CULTURALE-educationale
- ANITA BRANZEI
- MARIA GAFTON
- GETA DOCA
- ALEXANDRU GAFTON
- VIRGIL FLORIN DOCA
- premiul pentru PROMOVAREA PROIECTELOR CULTURALE PE WEB
DANIEL DOCA

3. POEZIE RELIGIOASÃ
- FLORICA CEAPOIU - POEZIE CU FORMÃ FIXÃ
- FLORIN GRIGORIU - „PROFESORUL MEU DRAG“

4. POEZIE DE DRAGOSTE
- MARIA NICULESCU - POEZIE CU SUBIECT MITOLOGIC
- VICTORIA MILESCU - POEZIE CU SUBIECT MITOLOGIC
- ADINA ENÃCHESCU

5. POEZIE ÎN STIL JAPONEZ
- ADINA ENÃCHESCU - HAIKU, TANKA
- CEZAR MIHAIL BUCUR - HAIKU-URILE IUBIRII - POEZIE PENTRU MAMA

6. DEBUT
- ANA PANOVICI - COLEGIUL „MATEI BASARAB“

7. PROFESORUL MEU DRAG
- ION C. STEFAN
- NICOLAE TUDOR
- NICOLAE MOHOREA-CORNI - FIDELITATE, si premiul „IDEI BASTARDE“
- GEO CÃLUGÃRU - ACROSTIH
- NICUSOR CONSTANTINESCU - EPIGRAMÃ.

Fiecare sat trebuie sa aibă CARTEA-LUCRAREA lui

Nicolae Mohorea-Corni: Domnule Virgil Doca, dă-mi voie, mai întâi, să-ţi spun pe nume - pentru că eu sunt un „vechi“ dascăl şi scriitor, coleg de facultate cu Nichita Stănescu, iar dumneata eşti foarte tânăr, iar ca om de condei, deocamdată, ţi-ai făcut „debutul“ numai în sprijinul la editarea unei monografii a satului Valea Mărului şi, pe alocuri, răspunzând la întrebările jurnaliştilor, dar în calitate de viceprimar.

Virgil Florin Doca: E prea mult spus „om de condei“ - şi în general, dar mai ales în acest moment. Nu mi-am propus să devin scriitor, cu toate că simt nevoia să las o „mărturie“ pe hârtie despre multe experienţe trăite de mine. Ceva există „la sertar“ (dar nefinalizat, ca o memorie vie) – un vers, un eseu, un ciot de roman... Încă nu a venit timpul să prezint altora ceea ce scriu. Simt însă, uneori, că ar putea fi „aproape“ şi vremea acestei forme de exprimare. Nu mă grăbesc. Îmi plac lucrurile făcute încet. La foc mocnit. Sper ca timpul să nu o „ia înainte”...

N.M.C.: Printre preocupările dumitale se află şi o antologie de documente despre Valea Mărului. Şi eu îngrijesc o monografie care va apărea în curând la Editura Perpessicius. Nu este scrisă de mine, dar fiind o carte de istorie a locurilor mele natale, mi-a făcut o deosebită plăcere să mă ocup de „soarta“ acesteia ca lector şi consilier editorial. Este vorba de Corni, Măcişeni şi alte câteva sate din judeţul Galaţi, unde eu am copilărit. Vreau, de aceea, să ne începem discuţia cu problema necesităţii apariţiei acestui gen de lucrări: monografiile despre zona rurală a ţării.

V.F.D.: Monografiile nu mai sunt demult o necesitate ci, pur şi simplu, ceva imperativ, vital pentru satul românesc - şi nu numai. Interesul pe care îl aveţi pentru trecutul locului unde v-aţi născut îmi aduce o mare bucurie. Nutresc întotdeauna o deosebită preţuire pentru oamenii care trudesc la editarea unor monografii ale satelor. Sate uitate de timp. Căutaţi prin negura timpului şi redaţi istoria satelor cornene, istoria „furată“ prin „nescriere”. Satul reprezintă „veşnicia”, iar oamenii ca dvs. sunt „condamnaţi“ a reda nostalgia unui timp, sau poate nostalgia unui alt timp, atât de diferit de al nostru!...
Monografia reprezintă nevoia de a înţelege funcţia simbolică a unor vorbe vechi de când lumea (spuse seara târziu la lumina focului din sobă, lângă cana cu vin, de moşnegi cu barbă albă şi ochi vii), a unei cruci „modeste“ făcute din trunchiul unui copac bătrân şi a unui „banal“ ciob de oală spartă... Da, domnule profesor, fiecare sat trebuie să aibă Cartea-Lucrarea lui. Cartea despre trăitorii lui ca oameni, frânturi de spirit şi istorie.
CARTEA trebuie să vorbească de altarele de rugăciune, de identitatea localnicilor, de un Ştefan cel Mare şi Sfânt, de stejarii seculari din Pădurea Negrila, de tot ce a fost şi ce este. LUCRAREA trebuie să rămână mărturie scrisă celor ce vin, cartea trebuie să spună lumii întregi că pe acele locuri unice a existat şi există viaţă - unică şi aceasta. Viaţă adevărată şi simplă. Da, monografiile sunt vitale!

N.M.C.: Preocuparea pentru o monografie bună face parte din grija mai generală faţă de cultura locală. Trebuie să fie bine conturată secţiunea culturală într-o monografie? Se poate face abstracţie de aceasta?

V.F.D.: Neîndoielnic, fiecare monografie trebuie să aibă o importantă parte culturală. Secţiunea cultural – confesională reprezintă o Carte în sine integrată în CARTEA CEA MARE. Cum să lipsească versul, basmul, naiul şi cântul, şi jocul? Bogăţia de valori etno-folclorice reprezintă chiar „emblema“, amprenta unui anumit tip de univers rural. Gânduri şi fapte, mentalităţi colective şi individuale, cântece şi poveşti „din casa bunicilor“, mereu „anonime”, sentimente umane cristalizate în mici „opere de artă“, toate acestea, e musai sa apară în CARTE. Scrieţi astăzi despre bucuria de „atunci”. Căutaţi în toate, aparent neînsemnate, înţelepciunea autohtonă, ascultaţi bocetul mamei şi tânguirea doinită a tatălui.
Redescoperiţi prin litere „slova” ce face cuvântul. Vorbiţi de cultura populară sub toate „chipurile“ ei din satele Corni, Măcişeni şi Urleşti. E simplu, începeţi cu naşterea, botezul, nunta şi înmormântarea, lucruri esenţiale ale vieţii noastre. Acestea au fost şi vor fi mereu însoţite de suferinţă şi fericire. Lumină şi întuneric. Dragoste şi ură. Când toate astea vor fi în Cartea dumneavoastră, în Cartea mea, în Cartea noastră, atunci va fi bine. La început a fost Cuvântul rostit, abia mai apoi Scrierea. Transmis din tată în fiu, Cuvântul a ajuns la noi. Astăzi, din slove trebuie făcută LUCRAREA, ca o trecere de la Alfa spre Omega – „Începutul” trebuie să rămână întipărit Prezentului pentru a fi redescoperit în Viitor.

N.M.C.: Prezervarea şi promovarea valorilor naţionale şi locale prin intermediul cărţilor (nu numai monografii, ci şi alte tipuri de studii, antologii, colecţii documentare etc.) sunt numai două dintre obiectivele şi activităţile culturale în care ar trebui să se implice prioritar administraţia locală. Sau nu ar trebui? Cum vezi dumneata lucrurile?

V.F.D.: Lucrurile sunt simple. Dacă toate valorile despre care vorbeam au existat de-a lungul a sute de ani, de ce astăzi le pierdem?
Nu suntem în stare să păstrăm moştenirea primită? Nu înţelegem că moştenirea aceasta reprezintă în primul rând o datorie şi numai după îndeplinirea ei putem vorbi şi de un drept?
Conservarea şi promovarea valorilor naţionale prin intermediul cărţilor au nevoie de implicarea autorităţilor locale. Dar e prea puţin! Copilul meu, fiu de ţăran va ajunge să ştie despre caloian, lăutul de Sântu’ Toader, povârla, vălăretul - jucatul colacilor de Paşte, tocmirea ciobanilor – Proorul Sf. Gheorghe – împodobirea satului de către tineri şi bătrâni cu salcie, ovideniile, moşii de iarnă - cu plăcintă, colaci şi ouă fierte, moşii de vară (pomană cu vase de mâncare), Floriile – „băutul“ Mărţişorului, Sânzienele, Magia flăcăului, peţitul şi împăcăciunea, grija - pomul vieţii, Căutarea părţii lipsă, Crucea de gheaţă (Boboteaza) ş.a. din cărţi? Mă îngrozesc că într-un timp nu prea îndepărtat toate acestea vor fi doar în foi tipărite!
Cum vom păstra şi perpetua jocuri „arhaice“ ca pâca, ţurca, pălita, leapşa, mingea la cadril, mingea la perete, mingea la goci, castel... Prin descrieri pe hârtie?
Da, putem culege şi arhiva blesteme şi descântece (de plecate, de rohin, de leac, de ursită, de durere, de deochi, de buba „ră” („rea“), de beţie, pecingine, curvăsărie, de strâns, pentru duşmani, năjitul, cartea de Sancă, farmece de dragoste şi de ursită, cântece populare, doine, balade, ghicitori, proverbe, strigături, poezie populară, basme populare, regionalisme, termeni etnografici, toponomie, ritualuri bisericeşti şi de nuntă, botez, înmormântare, pomană etc... Şi tot e puţin.
Dacă toate astea vom şti să le ţinem în viaţă atunci va fi bine. Şi va rămâne la fel: „Veşnicia s-a născut la sat”.

N.M.C.: Ce alte priorităţi culturale mai sunt la sate, cum se regăsesc în proiectele aflate în curs de desfăşurare şi în ce fel sunt implicate primăriile în acestea? Ce se întâmplă la Valea Mărului, în acest sens?

V.F.D.: „Pentru a fi preocupat de cultură, individul trebuie mai întâi să depăşească criza materială şi de aceea cultura nu este o preocupare binevenită...” – sună „ca dracu’“ ... cum spunea domnul Petre Roman într-un alt context, dar e o judecată a timpurilor în care trăim. Primarii nu investesc în cultură. Primarii sunt legaţi politic de scaun. Au nevoie de voturi. Cultura nu aduce voturi. Căminele culturale au devenit baruri, săli de nunţi şi cumetrii. Bibliotecile au fondul de carte învechit şi perimat. Învăţătorii - „primele făclii ale culturii” - sunt astăzi doar lumânări fumegând a disperare. La Valea Mărului suntem iar... la „începuturi”. Plecând de la premisa că aşezarea, ordinea reprezintă creaţia comunităţii şi a timpului, am reuşit împreună cu oameni de suflet să întocmim o strategie pentru păstrarea moştenirii culturale. Parte din arealul cultural Moldova de jos sau de câmpie, arealul nostru cultural a cunoscut un puternic fenomen de industrializare şi dezrădăcinare.
Avem nevoie de Tainic, de Profund, avem nevoie de un loc în care să ne regăsim cu toţii într-un „Sfat“ pentru Tradiţia vălmăreană. Un punct de sprijin în aflarea Semănătorului încă viu.
Avem nevoie de cultură! Avem nevoie de istoria noastră! Avem nevoie de fiecare vălmărean în parte!
După perioada marilor „directive culturale“, traversăm un adevărat „deşert cultural“. Astăzi trebuie să ieşim din impas. După vremurile tulburi prin care am trecut, a venit şi timpul să ne aplecăm spre credinţă şi viaţă spirituală, spre cultură – eternitatea satului. Întoarcerea cu faţa spre cultură ca o întoarcere a „seminţelor“, a „bobului de grâu“ către „rădăcini“ - este o recunoaştere a faptului că noi, „fiii risipitori“ ne recunoaştem greşeala, dar căutăm soluţii. Propunerile noastre de soluţii le-am strâns în „Strategia locală pentru cultura vălmăreană”:
„... - construcţia unui Centru de Cultură şi resurse alternative;
- conservarea, protejarea şi promovarea tradiţiilor, obiceiurilor şi a altor elemente care definesc patrimoniul imaterial vălmărean;
- «Parteneriate culturale cu satul meu - „fiii satului“ se vor întoarce vremelnic la izvorul naşterii lor – primind şi dăruind!, în simetria şi reversibilitatea gesturilor culturale şi istorice»;
- biblioteca viitorului are nevoie de prieteni – ea reprezintă distincţie, ideal de educaţie – biblioteca vălmăreană trebuie să devină un edificiu nobil – minim 20.000 de volume – carte nouă, calculatoare şi internet (biblioteca trebuie să devină un punct de acces la informaţie şi cultură, un loc de coeziune-comuniune şi incluziune socială“.

N.M.C.: Am auzit că eşti printre coordonatorii unei echipe de iniţiativă care intenţionează reînfiinţarea cenaclului Perpessicius - Crihană la Valea Mărului, poate în colaborare cu atelierul nostru de creaţie de la Bucureşti (Perpessicius), şi reeditarea revistei Vârste şi trepte, care a fost condusă cândva de domnul prof. univ. dr. Marcel Crihană.
Ce ne poţi spune despre acestea? Cine mai face parte din echipă şi cu ce gânduri porniţi „la drum“ din nou?
Crezi că îl poate egala cineva pe domnul Crihană în harul pe care l-a avut şi îl are ca îndrumător cultural? Şi, de ce va rămâne Perpessicius o „emblemă“ a cenaclului de la Valea Mărului? Ce vă leagă de această uriaşă personalitate a culturii române?

V.F.D.: Da. E bine spus, încercăm. Dar ştiţi cum este... „Facerea“ musai să dureze 9 luni, iar naşterea... să se lase cu dureri. Pentru anul bugetar 2008 vom aloca fondurile necesare pentru toate acestea. Întâi aşezământul cultural. Cupola. Pentru revistă, oamenii „lucrează”. Doamna învăţătoare Maria Gafton (membră a cenaclului Perpessicius-Crihană) e cea mai sufletistă. Profesori, învăţători, preotul satului şi... oameni simpli. Nu, nu cred că cineva îl poate egala pe domnul profesor Crihană. Nici nu cred că pot exista termeni de comparaţie.
De ce Perpessicius? Avem nevoie de Perpessicius „cel dedat cu suferinţa” în fiecare clipă. Numai o atitudine stoică faţă de asprimea vieţii de la sate poate să ne ajute să mai găsim timp, putere şi înţelegere pentru cultură - pentru latura noastră sufletească şi spirituală. Apoi, chiar şi reînfiinţarea cenaclului şi a revistei, „naşterea“ se face în durere... Perpessicius înseamnă modelul unui om „tăbăcit de suferinţă”, urmat în mod exemplar şi de profesorul Marcel Crihană. În al doilea rând, Perpessicius - Crihană pentru că noi, cei de acum, avem nevoie de „tonul” domnului profesor Crihană, blând şi generos, revărsând asupra noastră savoarea sentimentului de prietenie. Domnul profesor ne-a dovedit cândva că, alături de prieteni, „se poate“. Dacă vrei cu adevărat, crezi cu adevărat, munceşti cu adevărat, poţi reuşi! Un dascăl de ţară l-a impresionat ca nimeni altul din anii lui pe „aristocratul“ erudit de la oraş, pe fiul marelui om de cultură, încât i-a devenit prieten bun, ca un frate, precum odată Creangă lui Eminescu... Respectând proporţiile (atât de la Eminescu-Creangă, cât şi de la Perpessicius-Crihană... până la noi), credem că putem repeta aceste exemple şi realiza, împreună cu membrii cenaclului cu acelaşi nume de la Bucureşti, lucruri frumoase pe care singuri nu le-am putea face...

N.M.C.: Cât de bine îl cunoşti pe Marcel Crihană? De ce îl consideri un „fiu al satului“ reprezentativ pentru cultura vălmăreană? Cum este el receptat în satul natal? Dar opera lui?

Preocuparea pentru aceste valori nu ne este nouă la Valea Mărului. Au existat de-a lungul timpului oameni care au apreciat enorm cultura, făcându-şi din ea crez şi profesie. Domnul Crihană, prin anii 1973-1974, punea o „caramidă“ specifică acelor ani (prima, în unele privinţe). Ca întotdeauna, iniţiativa are rolul de a fi doar piatra de temelie, este alfa, fapta de început care transmite vălmărenilor de pretutindeni că, pentru a se continua, aveam şi avem nevoie de ei. Mi-a fost profesor la o vârstă mai tânără decât mă aflu eu acum. Era fascinantă prezenţa dumisale la catedră pentru că avea un orizont cultural foarte larg, pe care ni-l transmitea cu pasiune şi nouă. Nu ne forma o perspectivă limitată la literatură sau limbă, ci îl preocupa cultura în ansamblu, în ceea ce este fundamental şi universal. Elemente de filosofie, istorie, teologie, arte, psihologie şi pedagogie etc. se găseau în toate lecţiile, simplificate pentru a ne fi accesibile...
Domnul profesor Crihană ne pregătea nu pentru o carieră în litere, ci pentru viaţă, cu toate ale ei. De ce îl consider cea mai „mare“ valoare a noastră în cultură? Pentru că nimeni altcineva de aici nu a reuşit să publice aproape 50 de cărţi, cele mai multe de referinţă în domeniul dumisale, de exemplu. Este numai un aspect... Dar domnul profesor a făcut multe pentru şcoala vălmăreană, pentru colegii dumisale şi pentru elevi. Era „bun la toate“: compunea muzica şi versurile la cântecele pentru copii, se ocupa de textul (scenariul) şi regia pieselor de teatru ale „amatorilor“ talentaţi de la noi, organiza seri culturale, spectacole, aduna materiale şi redacta revistele, se îngrijea de fondul de carte al bibliotecii, conducea cenaclul, culegea opere populare de la bătrânii satului...
Apropo de asta, puţini ştiu că, până la doctoratul cu o tematică privind viaţa şi opera lui Perpessicius, lucrarea de gradul I a domnului Crihană a fost un excelent studiu de etnografie şi folclor, cu aplicaţii pe zona noastră.
Cum este receptat? Una din caracteristicile personalităţii culturale a domnului profesor Marcel Crihană, trăsătură de nobil caracter pe care o iubim noi foarte mult, este că nu şi-a „renegat“ niciodată „originea“, „matca“. Şi-a început adesea conferinţele publice, expunerile la facultate, discursurile la diferite simpozioane, mese rotunde etc., cu amintirea faptului că este vălmărean şi că datorează enorm locurilor natale şi oamenilor acestora. Aşa cum Eliade le spunea studenţilor străini că, dacă vor să-i priceapă opera, ar trebui să o poată citi în limba română, domnul profesor Marcel Crihană recunoştea cu mândrie că va fi receptat mai corect dacă ei vor şti că este vălmărean.
Poate şi de aici o deschidere în plus către relaţia cu Perpessicius: se ştie bine cum se raporta Dumitru S. Panaitescu la „brăilenii lui“.

N.M.C.: Am parcurs recent o carte veche, un album realizat de Angela şi Eugen Holban, intitulat Arta populară din judeţul Galaţi. Lucrarea voluminoasă, de 300 de pagini, format mare, nu face trimitere aproape deloc la creaţiile populare vălmărene. Cum îţi explici acest lucru dumneata, care eşti de profesie istoric? Ce am mai putea face noi, cei de azi, pentru restabilirea „ordinii“ fireşti - şi obiective - în evaluarea artei tradiţionale care este pe cale de a dispărea total din memoria şi atenţia publicului larg?

V.F.D.: Eu ştiu un monument în comuna Valea Mărului din anul 1770 despre care nu a vorbit şi nu vorbeşte nimeni. Şi, slavă Domnului, comuna a dat câţiva profesori de istorie... Mai ştiu că ne străduim cu mari greutăţi să restaurăm şi să refacem pictura unei biserici de asemenea foarte-foarte vechi (şi foarte frumoase). Şi, slavă Domnului, Valea Mărului a dat ţării un episcop (pe Iosif Gafton)... Nu cunosc sursele de documentare pentru cartea respectivă. Ca om pasionat de istorie, ştiu că majoritatea cercetătorilor se bazau pe surse din localităţile cele mai apropiate (şi în spaţiu, şi în timp) şi puteau, astfel, să cadă uşor în subiectivism. Probabil au lipsit sursele. Însă un adevăr dureros există. În zona noastră, localnicii au renunţat la portul popular într-un timp foarte scurt. Motivul: industrializarea şi adoptarea modului de viaţă al oraşelor unde majoritatea membrilor tineri ai familiilor din sat învăţau sau lucrau temporar (în combinatul Siderurgic Galaţi, Şantierul Naval etc.).
Creaţiile populare însă există. În casele bătrânilor... În amintirile câtorva dintre noi... Cine vrea să le vadă, le va vedea şi în viitorul muzeu etno-folcloric vălmărean. Dar să sperăm că, peste câţiva ani, pe ţăranul român nu îl vom găsi numai la muzeu - ci îl vom „reînvia“, împreună, prin cultura pe care o promovăm.

N.M.C.: Mă întreba cineva de ce sunt atât de puţini oameni talentaţi şi cu suflet mare în zona noastră... Mai în glumă, mai în serios, i-am răspuns: „La Puţeni (Puţini), că-s oricum... puţini de toţi! Iar şi la Valea Mărului, şi la Corni... pentru că ni-i iau şi pe ultimii Occidentul şi Capitala!“ Dumneata nu vrei, măcar uneori, să „fugi“ de la ţară către marile oraşe şi centre culturale ale lumii? Sau nu te simţi un fel de „ultimul rămas“ acasă?

V.F.D.: Este fals! Peste tot sunt oameni talentaţi şi plini de suflet. Mulţi. Şi nu are importanţă prin ce alte locuri îi duce viaţa. Dar... fie sunt prea modeşti, fie nu sunt lăsaţi să „spună” lumii că gândesc şi ce gândesc. E timpul nonvalorii, a „Becaliştilor“ şi „Elenelor Blonde-Barbie“. Dar peste tot, în fiecare colţ de Rai (aşa îi spun eu ţării mele) există un român ce a învăţat să „cânte“ de la „ciocârlie”. Undeva, foarte aproape de Soare.
Am fost recent plecat la Bruxelles. Am vizitat toate instituţiile centrale ale Uniunii Europene. Nu m-am simţit nici o clipă stânjenit că sunt român, „înainte, în timpul şi după“ ce sunt european. Nu am fost tentat să rămân acolo şi nu m-am gândit nici o secundă că ar fi bine să-mi iau familia şi să mă mut acolo. Perpessicius a plecat la Bucureşti, dar a creat în mijlocul Capitalei o „mică Brăilă“. Marcel Crihană a plecat la Bucureşti, dar a dus cu sine şi a crescut acolo o „mică Valea Mărului“. Dv., domnule Mohorea, aţi plecat la Bucureşti, dar aţi clădit acolo, în sufletele colegilor şi elevilor dv., ca director şi cadru didactic, o „mică şcoală a Cornilor“.
Eu încă nu ştiu. Nu cred însă să pot pleca din sat definitiv. Până acum, eu sunt numai „cel care se întoarce“. Nu mă simt un „ultim rămas“, căci acasă este, pentru mine, nu numai aici, ci oriunde câte un „om de-al meu“ dezvăluie în lumină încă o Valea Mărului.

N.M.C.: Îţi mulţumesc şi te aşteptăm, totuşi, oricând, şi la Bucureşti.

V.F.D.: Şi eu vă mulţumesc! Căci vine o zi când... nu mai poţi fugi de ceva ce trebuie să faci - fiindcă îţi dai seama că nu ai cum să fugi de tine însuţi.

Zilele Editurii Perpessicius

În acest an, de Sfinţii Dimitrie, cum v-am obişnuit, zilele editurii Perpessicius se desfăşoară în datele de 26 şi 27 octombrie, după cum urmează:

1. La Colegiul Naţional Matei Basarab, vineri, 26, orele 15,30 - 18,00, în amfiteatru - instituţie de învăţământ la care Perpessicius a fost cândva profesor.
2. La Biblioteca Metropolitană Mihail Sadoveanu, sâmbătă, 27, orele 10,00 - 13, 00 - la sala de studii orientalistice Mircea Eliade - unde se întrunesc de obicei membrii cenaclului Perpessicius.

Din program:
1. Sfinţii Dimitrie - ocrotitori ai sănătăţii noastre trupeşti şi spirituale;
2. PERPESSICIUS - „cel tăbăcit de suferinţă“; jertfa pentru cultură şi educaţie;
3. Arta religioasă şi sacrificiul creatorului; poezia religioasă (A dimineţilor lumină, Maria Niculescu, Dintr-un timp al regăsirii, Florica Ceapoiu, Ecoul ca speranţă, Victoria Milescu, Dor de tine, Adina Enăchescu, Rugăciuni şi psalmi, Florin Grigoriu, Pe drum cu un înger, George Peagu, Cântarea Cântărilor, Ilorian Păunoiu ş.a.), icoana pe sticlă (Ana Aura Băbeanu); lansări de carte, expoziţie de pictură;
4. Poemele româneşti în stil japonez, concepţie, traducerile în franceză, engleză, italiană; haiku şi tanka (Florin Grigoriu, Adina Enăchescu);
5. Revista Paradox - numărul omagial Perpessicius;
6. Vârste şi trepte, Orizont rural;
7. Cenaclul Perpessicius-Crihană din Valea-Mărului, Galaţi.

Vă aşteptăm! Informaţii suplimentare la redacţie, 031.104.87.94

carte si revista religioasa la SIBIU

Târgul Naţional de Carte şi Revistă Religioasă (TNCRR),
Ediţia a VIII-a, Sibiu, 18-21 octombrie 2007

Programul manifestărilor

JOI, 18 OCTOMBRIE 2007
-13,00 - DESCHIDEREA OFICIALĂ A TÂRGULUI
-17,00 - Lansarea volumului „Polemici Ortodoxe” de Florian Bichir (Editura Agnos, Sibiu, 2007)
- Lansarea cărţii „Porţile Cerului” a pr. Constantin Necula (Editura Agnos, Sibiu, 2007)
-18,00 - Dezbaterea cu tema „Biserica şi presa în contextul lumii moderne”
(dezbatere organizată cu sprijinul Asociaţiei Ortodoxe pentru o Lume Nouă)
Invitaţi: jurnalişti, reprezentanţi ai Bisericii, profesori

VINERI, 19 OCTOMBRIE 2007
-17,00 - Lansarea cărţii „Despre problemele tinerilor” de Vasile Danion (Editura Agnos, 2007) Invitaţi: Răzvan Bucuroiu, Răzvan Codrescu
-17,30 - Editura Învierea -Timişoara *Lansarea volumelor „Enciclopedia simbolurilor religioase şi arhetipurilor culturale” a prof.dr. Ioan Evseev şi „Scara raiului” – ediţia a VI-a a Sf. Ioan Scărarul Invitat: conf.dr. Claudiu T. Arieşan –Universitatea de Vest din Timişoara
-17,45 - Vernisajul expoziţiei de icoane ale asist. univ. Alexandru Nicolau (Bucureşti) şi Maxim Andreea (Facultatea de Teologie Sibiu)
-„Sufletul nostru aude glasul îngerilor”- vernisajul expoziţiei de lucrări cu tematică religioasă realizate de copiii cu deficienţe de auz de la Centrul Şcolar de Educaţie Incluzivă nr.2 Sibiu
-18,00 - Masa rotundă cu tema „Icoana, între spiritualizare şi profanare”
Invitaţi: Î.P.S. Dr. Laurenţiu Streza, pr.prof.dr. Vasile Mihoc, Dan Puric, arhid.prof.dr. Ioan Ică jr., pr.consilier Constantin Necula

SÂMBĂTĂ, 20 OCTOMBRIE 2007
-11,00 - Întâlnire de lucru a Asociaţiei Ziariştilor şi Editorilor Creştini (AZEC)
-16,00 - Lansarea cărţii „Taina aceasta mare este” de pr. Teodor Cios (ediţia a 2-a)
-16,30 - Lansarea volumului «Robiţi de „fenomenul” Da Vinci. O descifrare ortodoxă a Codului» de Cristian Şerban (Editura Egumeniţa, Galaţi, 2007)
-17,00 - In memoriam Virgil Gheorghiu – preot şi scriitor (15 ani de la trecerea la cele veşnice) Invitaţi: pr. Neculoiu, Maria-Cornelia Ică, pr.prof.univ. dr. Mircea Păcurariu
-18,00 - „Pe Tine Doamne Te slăvesc…” – Recital coral susţinut de Corul de Cameră „Caedonia” al Casei de Cultură a Sindicatelor Sibiu, dirijor: prof. Florin Soare
- Recital de poezie religioasă

DUMINICĂ, 21 OCTOMBRIE 2007
-09,00 - Participare la Sfânta Liturghie la Biserica din Galeş (atribuirea celui de-al doilea hram bisericii, „Sfântul Ioan din Galeş” -mărturisitor pentru dreapta credinţă)
-17,00 - FESTIVITATEA DE ÎNCHIDERE A TÂRGULUI ŞI DE PREMIERE A EDITURILOR

PROGRAM ZILNIC DE VIZITARE:
Joi: 10,00 – 20,00
Vineri: 10,00 – 20,00
Sâmbătă: 10,00 – 20,00
Duminică: 12,30 – 19,00

INTRAREA LIBERĂ

————————

Târgul Naţional de Carte şi Revistă Religioasă (TNCRR) este unica manifestare de profil din România şi este organizat de Asociaţia SCRIPTUS din Sibiu în fiecare an în luna octombrie, pe parcursul a patru zile. În cursul serilor au loc mese rotunde, dezbateri, concerte corale, care întregesc oferta culturala ‘’scrisa”. Scopul acestei ample acţiuni este acela de a facilita tinerilor şi publicului redescoperirea spiritualităţii creştine şi a tradiţiilor româneşti prin intermediul cărţii duhovniceşti ziditoare de suflet. De-a lungul celor şapte ediţii ce au avut loc, TNCRR s-a bucurat de un interes deosebit din partea publicului, înscriindu-se ca o manifestare de prestigiu în domeniul cărţii religioase. A devenit practic o frumoasă tradiţie organizarea la Sibiu a acestui Târg Naţional de Carte şi Revistă Religioasă.
Aflat în acest an la cea de-a VIII-a ediţie, TNCRR reuneşte circa 30 de edituri, aparţinând diferitelor confesiuni religioase ce coexistă pe teritoriul României şi care vor prezenta la Sibiu cele mai recente apariţii editoriale din domeniul religios.

Asociaţia SCRIPTUS - as_scriptus@yahoo.com - www.scriptus.ro

urmariti si blogul lui Laurentiu Dumitru pe www.laurentiudumitru.ro

Scrisoare de sustinere pentru revista Varste si trepte

Lucrez de aproape 15 ani - pe langa preocuparile mele direct legate de profesia de baza (formator de formatori în cultura si educatie, cadru didactic de stiinte sociale si filosofie) -, în domeniul revistelor „specializate“ – termen uzitat nu atat pentru publicatiile „de specialitate“, adica acele mijloace de comunicare in – intre grupuri restrânse (stiintifice, teologice, filosofice, tehnologice, academice, universitare etc.) de specialisti, ci mai curand pentru reviste a caror tematica este transmisa si catre publicul larg, popularizand deci activitatea comunitatilor in cauza, deschizand accesul la aceasta catre „mase“ mari de persoane, la informatia, repet, „specializata“. Desi am ocupat si posturi de redactor (sau posturi manageriale indirect implicate in conceperea si coordonarea proiectelor în ansamblul acestora, ca de pilda director de imagine, de publicitate, manager cultural sau de marketing), in cea mai mare masura am fost – sunt si în prezent – editor (coordonator) de asemenea reviste „specializate“.
Dintre acestea, unele foarte complexe prin natura lor, dar mai ales generatoare de probleme din cauza cererii reduse pe piata, a beneficiilor mici obtinute din vanzari, deci unele „neprofitabile“, sunt revistele de cultura. Iar intre revistele de cultura, exista o subcategorie extrem de defavorizata, in foarte multe privinte, si anume revistele de cultura la sate. „Exista“ este impropriu spus, sunt numai ca posibilitate – caci în Romania aproape lipsesc.
Nu este cazul sa aduc în discutie aici conceptul de cultura – presupun insa ca suntem, majoritatea celor care activam in acest domeniu, de acord asupra faptului ca, in mediul rural, cultura trebuie sa insemne, in primul rand, folclor („cultura populara“) si folcloristica, etnografie si etnologie, istorie si arheologie, limba romana si literatura, religie si teologie, arta populara si estetica acesteia s.a. Toate acestea se intrepatrund, se suprapun pe alocuri, sunt delimitate greu si fluctuant, valorizarea principiilor si promovarea anumitor modele determina uneori confuzie, tensiuni, dispute, dar si nepasare, abandon, blocaje de comunicare, permisivitate la manipulare si alte fenomene negative.
Cu toate ca, in societatea rurala contemporana, impactul mass-media audio-vizuale asupra culturii populare (prioritar orale) este mai mare decat cel al presei scrise si cartii, nevoia omului de la sat de a regandi, retine si reevalua informatia inainte de a o integra face ca aparitia de reviste „specializate“ culturale sa fie necesara si sa ajute fundamental cartea de invatatura. Nu si suficienta (un post de radio i-ar completa in mod fericit eficienta, un site pe Internet – cu pagini web dedicate, cu forumuri de discutie, i-ar extinde targetul etc.), dar in mod cert necesara.
Este o idee preconceputa – si falsa, in acelasi timp – aceea ca publicatiile de cultura nu sunt „profitabile“. Ele nici nu presupun costuri atat de mari precum se considera de catre necunoscatori si au un insemnat rost (in)formativ, aduc beneficii majore (cu mult mai mari decât cheltuielile) pe termen mediu si lung, odata cu crearea de ceea ce economistii numesc „capital uman“, resurse umane si profesionale din ce în ce mai bine pregatite, „capabilitati“ numeroase si deosebite, performante – ce, în timp, se vor regasi si în producerea de plusvaloare...
In al doilea rand, reprezinta un important mijloc de atragere de investitori, sponsori (nu numai pentru cultura) si publicitari, fonduri, sunt un „instrument“ de promovare a imaginii, de orientare a strategiilor de dezvoltare si de contracarare a fenomenelor negative mentionate mai sus. Sunt repere in situatii de criza sau de dezechilibre mai putin grave si de reconturare si reafirmare a identitatii noastre. Iar viata din satele romanesti nu (mai) dispune, din nefericire, de publicatii reprezentative în acest sens.
Initiativa unui grup de tineri – indrumati de cativa intelectuali din partea locului – din Valea Marului, judetul Galati, de a infiinta o revista de cultura locala, pe langa viitorul asezamant cultural al comunei, este intrutotul laudabila. Implicarea guvernamentala si a Primariei valmarene va face ca nu numai transpunerea in fapt a ideii lor frumoase, ci si difuzarea mesajului lor sa fie bine receptate, iar exemplul lor sa fie urmat si in alte zone ale tarii.
Societatea comerciala al carei director executiv sunt – SC «PERPESSICIUS» SRL BUCURESTI - recomanda cu toata increderea proiectul propus ca fiind unul viabil, oferindu-le valmarenilor, totodata, sprijin in derularea optima a acestuia, atat prin consultanta, cat si prin serviciile noastre: editare-redactie, design si dtp, prelucrare de imagine, pre-press si tipar, arhivare foto, marketing si vanzari, relatii publice si publicitate, difuzare, programare si administrare web, organizare participare la evenimente (targuri, expozitii, conferinte, simpozioane etc.), conceptie si productie publicitara, amenajare standuri expozitionale, service calculatoare si periferice, calibrare aparate si echipamente etc.
Suntem de acord sa le reprezentam valmarenilor interesele pentru ca echipa care se ocupa de proiect este formata din oameni cu o rara integritate morala si profesionala, care au nu numai intentii bune, ci si puterea de a le duce pana la capat cu succes.
Sorina Dascalu
Asociat-director executiv

scrisoare de sustinere Marcel Crihana pentru proiectul Satul romanesc - Eternitate prin cultura

Cultura popularã, tradiţionalã sau „profundã“, cum îi spun unii specialişti contemporani, chiar dacã o privim ca pe un fond „strãvechi“ şi paradigmatic al nostru, al tuturor, „arhaic“, este o culturã vie, dinamicã şi total refractarã la încercãrile omului de azi de a o suplini prin crearea artificialã de simulacre prezentate lumii ca fiind autentice. Se poate, de exemplu, „regiza“ o nuntã ţãrãneascã, „din bãtrâni“, cu toate practicile şi obiceiurile acesteia, armonizate într-un fel de „spectacol“, fie pe o scenã - deseori improvizatã -, fie într-un decor expoziţional sau de televiziune, fie şi în „vatra satului“, cu prilejul diferitelor târguri şi festivaluri. Dar câtã vreme participanţii la eveniment nu trãiesc cu adevãrat încãrcãtura spiritualã a cununiei, ci doar sunt ademeniţi în nişte scenarii frumoase, prin care li se resuscitã apetenţa pentru mitologic, taina aceasta din folclor va fi pentru cei de azi numai un comportament „primitiv“, un rit „de suprafaţã“ interesant dar „naiv“, depãşit când este vorba de trebuinţele lor.
În mediul rural, însã, nevoia de culturã nu îmbracã numai forma respectãrii şi retrãirii tradiţiei folclorice. Este în primul rând o necesitate imperativã de reafirmare a identitãţii naţionale şi creştine, mai acutã la sate şi micile oraşe decât în Capitalã şi marile centre urbane. În contextul în care multe dintre elitele intelectuale - cu o mentalitate secularizatã şi alienatã - doresc sã se desprindã şi sã se îndepãrteze, dupã modele strãine, de nişte fundamente tradiţionale pe care nu le mai acceptã fiindcã de fapt nu le mai înţeleg, în situaţia în care, aceleaşi personalitãţi culturale sau altele, numeroase în orice caz, resping trecutul în întregime, inclusiv realizãrile pozitive şi dezvoltãrile benefice ale acestuia, când „fiii satului“, minţi luminate, îşi refuzã originea, „rãdãcinile“, apare un complex identitar grav, o crizã ce nu poate fi depãşitã fãrã apel la creaţiile culte, la spiritualitatea dobânditã prin educaţie, învãţãturã, cultivare sistematicã, strategicã, bine controlatã, cizelatã prin ani grei de formare în şcoli de calitate, universitãţi elevate, cercetare în academie.
De aceea, reînfiinţarea unor aşezãminte culturale la sate (case de culturã sau cãmine culturale, cum mai pot fi denumite) este nu dezirabilã, ci vitalã pentru aceste comunitãţi - întrucât intermediazã între cele douã tipuri de culturã (popularã şi cultã), facilitând comunicarea între tradiţie şi contemporaneitate, între cultura oralã şi cea scrisã, între audio-vizual, tipãrit şi virtual ş.a.m.d. Este o datorie sacrã pentru orice om de culturã sã fie sau sã devinã atât reprezentant al folclorului, lucrând concret şi perseverent pentru restituirea valorilor, conservarea şi inovarea elementelor de culturã popularã, cât şi reprezentant al transformãrilor actuale, descoperirilor şi soluţiilor celor mai noi, celor mai recente forme de expresie, urmãrind adaptarea la schimbare, la solicitãrile vieţii cotidiene. O colectivitate folcloricã îşi „creşte“ propriile personalitãţi creatoare de care are nevoie şi „le trimite“ în societatea cultã sã fie „civilizate“ şi sã ducã oriunde cu ele „moştenirea“, patrimoniul care o diferenţiazã de toate celelalte comunitãţi - este legitim ca atunci când se aflã într-o etapã de neechilibru, dezechilibru sau crizã, pericol de dizolvare, sã-şi „cheme“, cum spuneam, „fiii“ (buni, mai puţin buni...), de oriunde s-ar afla ei.
Am rãspuns cu promptitudine invitaţiei vãlmãrenilor de a fi alãturi de ei în derularea proiectului propus fiindcã aşa cred cã ar fi procedat oricine i-ar fi cunoscut la fel de bine ca mine. Sunt nãscut în Valea Mãrului, am fost cândva cadru didactic acolo şi directorul cãminului cultural al comunei (am condus, printre altele, douã cenacluri - „Orizont rural“ şi „Perpessicius“, o trupã de creaţie dramaturgicã şi teatru, şi mai multe reviste de culturã, între care, una foarte aproape sufletului meu, „Vârste şi trepte“) şi ştiu cât de inimoşi, de intens „trãitori“ ai culturii - în toate sensurile termenului - sunt oamenii locului, cât de serioşi şi integri - şi cu câtã credinţã s-au implicat întotdeauna în menţinerea şi transmiterea principiilor şi valorilor. Sunt convins cã vor reuşi în ceea ce-şi doresc şi, în ce mã priveºte, le voi acorda tot sprijinul necesar. Îmi face o deosebitã plãcere sã mã întorc printre ei pentru a desfãşura - atât cât timpul şi sãnãtatea îmi vor permite - activitãţi culturale precum simpozioane, mese rotunde, promovarea unor apariţii editoriale şi lansãri de carte, ateliere, cursuri, şezãtori, festivaluri ş.a., poate un nou cenaclu literar. Desigur cã voi fi onorat sã redactez oricând diferite materiale pentru o publicaţie a lor şi cã voi rãspunde cu gratitudine tinerilor la întrebãrile privind anii petrecuţi de mine în acea zonã (despre care nu am prea scris în cele peste 45 de cãrţi ale mele). Voi ajuta la dotarea şi organizarea bibliotecii satului şi a unei sãli moderne de lecturã, informare, documentare. Voi fi încântat, de asemenea, sã-i reîntâlnesc pe foştii mei elevi, studenţi, colegi şi prieteni - şi sã colaborãm. Împreunã cu fiica mea, Sorina Dascãlu, vom avea în grijã editarea şi publicarea scrierilor persoanelor talentate de acolo. Cu siguranţã şi eu voi avea multe de învãţat din experienţa acestora, voi regãsi repere preţioase pentru profesia mea şi, reconturându-se identitatea lor, voi avea o şansã în plus sã-mi recapãt o parte din ceea ce este important în propria mea identitate - deci nu pot decât sã le mulţumesc pentru o atât de generoasã iniţiativã.

Satul romanesc - Eternitate prin cultura

Cativa tineri inimosi din satul natal al criticului si istoricului literar Marcel Crihana – directorul general al Editurii Perpessicius din Bucuresti - au lansat recent ideea unui proiect de restructurare valorica a culturii locale - „Satul românesc - Eternitate prin cultură”. Sustinem aceasta frumoasa si interesanta initiativa, se intelege, cu toata bucuria – si va rugam sa ne trimiteti la redactie mesaje despre reconstructia asezamintelor culturale (camine, case cultura etc.) din mediul rural sau, pur si simplu, sa ne povestiti ce se intampla, in aceasta directie, in zona unde locuiti dv – sau unde va sunt “radacinile”… Daca si dv considerati ca este o idee salutara si ca asemenea demersuri sunt necesare, ca merita urmate... Multumim.

Serie noua GAM

Sorina Dascalu, general manager Graphic Arts & Media Business Review: Incepand cu luna august ne redefinim conceptul si schimbam caracteristicile publicatiei (format, hartie coperta si interior, tiraj, periodicitate aparitie, partial target etc.). Noii editori (SC PERPESSICIUS SRL si GAMMedia) au decis sa ne delimitam mai clar de periodicele specializate de pe piata romaneasca. Dorim o revista de tinuta internationala, care va cuprinde un magazin cu stiri din domeniu si publicitate si un supliment de specialitate, care sa contina informatii sistematizate in ghiduri, dictionare, studii, note de curs si aplicatii, o introducere "stiintifica" in tehnologia industriei poligrafice, media si de productie publicitara. Ambele vor fi publicate si pe web, iar suplimentul tehnologic va avea si o varianta electronica.
In privinta sectorului tiparului, exista inca o nisa pe care intentionam sa o acoperim de la primele numere ale seriei noi: flexografia. Raman si vor fi dezvoltate, bineinteles, rubricile dedicate calibrarii de aparate si echipamente (completata cu instalare si service utilaje si IT), design, pre-press, tipar digital, ofset (plan si rotativ), serigrafic, tampografic etc., finisare, cele media (presa scrisa, radio, TV, Internet, edituri, arta fotografica etc.), de report evenimente (targuri, expozitii, conferinte, dezbateri mese rotunde, ateliere creatie si training etc.), management, marketing, comunicare, teoria imaginii, PR, advertising si, nu in ultimul rand, "culturale" - ce, de fapt, se regasesc in toate celelalte, dar vor si sintetiza explicit cateva informatii separat. O sectiune deosebita ocupa integrarea europeana pentru toate subdomeniile mentionate. Vrem sa oferim marilor furnizori, producatori, distribuitori si agenti o platforma-model (sau simplu exemplu) pentru initierea unei serii de reviste romanesti specializate internalizate acestora, adica sa ajutam la formarea unor echipe de profesionisti "media", in cadrul companiilor, intreprinderilor, firmelor, care sa infiinteze departamente de comunicare, schimb de informatii si presa, respectiv sa-si transforme micile initiative de promovare prin materiale tiparite (brosuri, pliante, cataloage, ghiduri etc.) in reviste care sa-i reprezinte in mod remarcabil. Pe scurt, propunem "breslei" variante autohtone - si autonome - la Heidelberg News, KBA Report, Expressis Verbis (MAN Roland), :Interface (AGFA), Panorama (Muller Martini) si altele. Vom prezenta pe larg proiectul in numarul de targ si in mape-portofoliu pentru reprezentantii domeniului care isi permit financiar sa-l implementeze in Romania. In afara de aceste noutati, pe care dorim ca organizatorii, expozantii si vizitatorii sa le primeasca avand un orizont de asteptari deja conturat - ca sa purtam atunci un dialog in cunostinta de cauza -, vom veni la Print Show cu numeroase surprize, speram ca frumoase si interesante.

Numarul special Perpessicius

Se afla in lucru numarul special al publicatiei de cultura Paradox, dedicat lui Perpessicius. Asteptam la redactie articolele dv.
Revista va aparea cu prilejul Zilelor Editurii Perpessicius, in octombrie, de Sf. Dimitrie.

In a doua jumatate a lui septembrie va aparea si numarul 19-21 (87-89) Paradox, in care vor fi publicate materiale ce nu au neaparat o tematica legata de personalitatea si opera marelui critic.
Ne puteti trimite articolele si prin e-mail. Multumim.

Atelierul de creatie «Perpessicius»...

... este in vacanta pana la data de 10 septembrie a.c.
La reinceperea activitatii, intalnirile vor avea loc la Biblioteca Metropolitana - Sediul Central „Mihail Sadoveanu“, o data la doua saptamani, sambata, orele 10.00.