Fiecare sat trebuie sa aibă CARTEA-LUCRAREA lui

Nicolae Mohorea-Corni: Domnule Virgil Doca, dă-mi voie, mai întâi, să-ţi spun pe nume - pentru că eu sunt un „vechi“ dascăl şi scriitor, coleg de facultate cu Nichita Stănescu, iar dumneata eşti foarte tânăr, iar ca om de condei, deocamdată, ţi-ai făcut „debutul“ numai în sprijinul la editarea unei monografii a satului Valea Mărului şi, pe alocuri, răspunzând la întrebările jurnaliştilor, dar în calitate de viceprimar.

Virgil Florin Doca: E prea mult spus „om de condei“ - şi în general, dar mai ales în acest moment. Nu mi-am propus să devin scriitor, cu toate că simt nevoia să las o „mărturie“ pe hârtie despre multe experienţe trăite de mine. Ceva există „la sertar“ (dar nefinalizat, ca o memorie vie) – un vers, un eseu, un ciot de roman... Încă nu a venit timpul să prezint altora ceea ce scriu. Simt însă, uneori, că ar putea fi „aproape“ şi vremea acestei forme de exprimare. Nu mă grăbesc. Îmi plac lucrurile făcute încet. La foc mocnit. Sper ca timpul să nu o „ia înainte”...

N.M.C.: Printre preocupările dumitale se află şi o antologie de documente despre Valea Mărului. Şi eu îngrijesc o monografie care va apărea în curând la Editura Perpessicius. Nu este scrisă de mine, dar fiind o carte de istorie a locurilor mele natale, mi-a făcut o deosebită plăcere să mă ocup de „soarta“ acesteia ca lector şi consilier editorial. Este vorba de Corni, Măcişeni şi alte câteva sate din judeţul Galaţi, unde eu am copilărit. Vreau, de aceea, să ne începem discuţia cu problema necesităţii apariţiei acestui gen de lucrări: monografiile despre zona rurală a ţării.

V.F.D.: Monografiile nu mai sunt demult o necesitate ci, pur şi simplu, ceva imperativ, vital pentru satul românesc - şi nu numai. Interesul pe care îl aveţi pentru trecutul locului unde v-aţi născut îmi aduce o mare bucurie. Nutresc întotdeauna o deosebită preţuire pentru oamenii care trudesc la editarea unor monografii ale satelor. Sate uitate de timp. Căutaţi prin negura timpului şi redaţi istoria satelor cornene, istoria „furată“ prin „nescriere”. Satul reprezintă „veşnicia”, iar oamenii ca dvs. sunt „condamnaţi“ a reda nostalgia unui timp, sau poate nostalgia unui alt timp, atât de diferit de al nostru!...
Monografia reprezintă nevoia de a înţelege funcţia simbolică a unor vorbe vechi de când lumea (spuse seara târziu la lumina focului din sobă, lângă cana cu vin, de moşnegi cu barbă albă şi ochi vii), a unei cruci „modeste“ făcute din trunchiul unui copac bătrân şi a unui „banal“ ciob de oală spartă... Da, domnule profesor, fiecare sat trebuie să aibă Cartea-Lucrarea lui. Cartea despre trăitorii lui ca oameni, frânturi de spirit şi istorie.
CARTEA trebuie să vorbească de altarele de rugăciune, de identitatea localnicilor, de un Ştefan cel Mare şi Sfânt, de stejarii seculari din Pădurea Negrila, de tot ce a fost şi ce este. LUCRAREA trebuie să rămână mărturie scrisă celor ce vin, cartea trebuie să spună lumii întregi că pe acele locuri unice a existat şi există viaţă - unică şi aceasta. Viaţă adevărată şi simplă. Da, monografiile sunt vitale!

N.M.C.: Preocuparea pentru o monografie bună face parte din grija mai generală faţă de cultura locală. Trebuie să fie bine conturată secţiunea culturală într-o monografie? Se poate face abstracţie de aceasta?

V.F.D.: Neîndoielnic, fiecare monografie trebuie să aibă o importantă parte culturală. Secţiunea cultural – confesională reprezintă o Carte în sine integrată în CARTEA CEA MARE. Cum să lipsească versul, basmul, naiul şi cântul, şi jocul? Bogăţia de valori etno-folclorice reprezintă chiar „emblema“, amprenta unui anumit tip de univers rural. Gânduri şi fapte, mentalităţi colective şi individuale, cântece şi poveşti „din casa bunicilor“, mereu „anonime”, sentimente umane cristalizate în mici „opere de artă“, toate acestea, e musai sa apară în CARTE. Scrieţi astăzi despre bucuria de „atunci”. Căutaţi în toate, aparent neînsemnate, înţelepciunea autohtonă, ascultaţi bocetul mamei şi tânguirea doinită a tatălui.
Redescoperiţi prin litere „slova” ce face cuvântul. Vorbiţi de cultura populară sub toate „chipurile“ ei din satele Corni, Măcişeni şi Urleşti. E simplu, începeţi cu naşterea, botezul, nunta şi înmormântarea, lucruri esenţiale ale vieţii noastre. Acestea au fost şi vor fi mereu însoţite de suferinţă şi fericire. Lumină şi întuneric. Dragoste şi ură. Când toate astea vor fi în Cartea dumneavoastră, în Cartea mea, în Cartea noastră, atunci va fi bine. La început a fost Cuvântul rostit, abia mai apoi Scrierea. Transmis din tată în fiu, Cuvântul a ajuns la noi. Astăzi, din slove trebuie făcută LUCRAREA, ca o trecere de la Alfa spre Omega – „Începutul” trebuie să rămână întipărit Prezentului pentru a fi redescoperit în Viitor.

N.M.C.: Prezervarea şi promovarea valorilor naţionale şi locale prin intermediul cărţilor (nu numai monografii, ci şi alte tipuri de studii, antologii, colecţii documentare etc.) sunt numai două dintre obiectivele şi activităţile culturale în care ar trebui să se implice prioritar administraţia locală. Sau nu ar trebui? Cum vezi dumneata lucrurile?

V.F.D.: Lucrurile sunt simple. Dacă toate valorile despre care vorbeam au existat de-a lungul a sute de ani, de ce astăzi le pierdem?
Nu suntem în stare să păstrăm moştenirea primită? Nu înţelegem că moştenirea aceasta reprezintă în primul rând o datorie şi numai după îndeplinirea ei putem vorbi şi de un drept?
Conservarea şi promovarea valorilor naţionale prin intermediul cărţilor au nevoie de implicarea autorităţilor locale. Dar e prea puţin! Copilul meu, fiu de ţăran va ajunge să ştie despre caloian, lăutul de Sântu’ Toader, povârla, vălăretul - jucatul colacilor de Paşte, tocmirea ciobanilor – Proorul Sf. Gheorghe – împodobirea satului de către tineri şi bătrâni cu salcie, ovideniile, moşii de iarnă - cu plăcintă, colaci şi ouă fierte, moşii de vară (pomană cu vase de mâncare), Floriile – „băutul“ Mărţişorului, Sânzienele, Magia flăcăului, peţitul şi împăcăciunea, grija - pomul vieţii, Căutarea părţii lipsă, Crucea de gheaţă (Boboteaza) ş.a. din cărţi? Mă îngrozesc că într-un timp nu prea îndepărtat toate acestea vor fi doar în foi tipărite!
Cum vom păstra şi perpetua jocuri „arhaice“ ca pâca, ţurca, pălita, leapşa, mingea la cadril, mingea la perete, mingea la goci, castel... Prin descrieri pe hârtie?
Da, putem culege şi arhiva blesteme şi descântece (de plecate, de rohin, de leac, de ursită, de durere, de deochi, de buba „ră” („rea“), de beţie, pecingine, curvăsărie, de strâns, pentru duşmani, năjitul, cartea de Sancă, farmece de dragoste şi de ursită, cântece populare, doine, balade, ghicitori, proverbe, strigături, poezie populară, basme populare, regionalisme, termeni etnografici, toponomie, ritualuri bisericeşti şi de nuntă, botez, înmormântare, pomană etc... Şi tot e puţin.
Dacă toate astea vom şti să le ţinem în viaţă atunci va fi bine. Şi va rămâne la fel: „Veşnicia s-a născut la sat”.

N.M.C.: Ce alte priorităţi culturale mai sunt la sate, cum se regăsesc în proiectele aflate în curs de desfăşurare şi în ce fel sunt implicate primăriile în acestea? Ce se întâmplă la Valea Mărului, în acest sens?

V.F.D.: „Pentru a fi preocupat de cultură, individul trebuie mai întâi să depăşească criza materială şi de aceea cultura nu este o preocupare binevenită...” – sună „ca dracu’“ ... cum spunea domnul Petre Roman într-un alt context, dar e o judecată a timpurilor în care trăim. Primarii nu investesc în cultură. Primarii sunt legaţi politic de scaun. Au nevoie de voturi. Cultura nu aduce voturi. Căminele culturale au devenit baruri, săli de nunţi şi cumetrii. Bibliotecile au fondul de carte învechit şi perimat. Învăţătorii - „primele făclii ale culturii” - sunt astăzi doar lumânări fumegând a disperare. La Valea Mărului suntem iar... la „începuturi”. Plecând de la premisa că aşezarea, ordinea reprezintă creaţia comunităţii şi a timpului, am reuşit împreună cu oameni de suflet să întocmim o strategie pentru păstrarea moştenirii culturale. Parte din arealul cultural Moldova de jos sau de câmpie, arealul nostru cultural a cunoscut un puternic fenomen de industrializare şi dezrădăcinare.
Avem nevoie de Tainic, de Profund, avem nevoie de un loc în care să ne regăsim cu toţii într-un „Sfat“ pentru Tradiţia vălmăreană. Un punct de sprijin în aflarea Semănătorului încă viu.
Avem nevoie de cultură! Avem nevoie de istoria noastră! Avem nevoie de fiecare vălmărean în parte!
După perioada marilor „directive culturale“, traversăm un adevărat „deşert cultural“. Astăzi trebuie să ieşim din impas. După vremurile tulburi prin care am trecut, a venit şi timpul să ne aplecăm spre credinţă şi viaţă spirituală, spre cultură – eternitatea satului. Întoarcerea cu faţa spre cultură ca o întoarcere a „seminţelor“, a „bobului de grâu“ către „rădăcini“ - este o recunoaştere a faptului că noi, „fiii risipitori“ ne recunoaştem greşeala, dar căutăm soluţii. Propunerile noastre de soluţii le-am strâns în „Strategia locală pentru cultura vălmăreană”:
„... - construcţia unui Centru de Cultură şi resurse alternative;
- conservarea, protejarea şi promovarea tradiţiilor, obiceiurilor şi a altor elemente care definesc patrimoniul imaterial vălmărean;
- «Parteneriate culturale cu satul meu - „fiii satului“ se vor întoarce vremelnic la izvorul naşterii lor – primind şi dăruind!, în simetria şi reversibilitatea gesturilor culturale şi istorice»;
- biblioteca viitorului are nevoie de prieteni – ea reprezintă distincţie, ideal de educaţie – biblioteca vălmăreană trebuie să devină un edificiu nobil – minim 20.000 de volume – carte nouă, calculatoare şi internet (biblioteca trebuie să devină un punct de acces la informaţie şi cultură, un loc de coeziune-comuniune şi incluziune socială“.

N.M.C.: Am auzit că eşti printre coordonatorii unei echipe de iniţiativă care intenţionează reînfiinţarea cenaclului Perpessicius - Crihană la Valea Mărului, poate în colaborare cu atelierul nostru de creaţie de la Bucureşti (Perpessicius), şi reeditarea revistei Vârste şi trepte, care a fost condusă cândva de domnul prof. univ. dr. Marcel Crihană.
Ce ne poţi spune despre acestea? Cine mai face parte din echipă şi cu ce gânduri porniţi „la drum“ din nou?
Crezi că îl poate egala cineva pe domnul Crihană în harul pe care l-a avut şi îl are ca îndrumător cultural? Şi, de ce va rămâne Perpessicius o „emblemă“ a cenaclului de la Valea Mărului? Ce vă leagă de această uriaşă personalitate a culturii române?

V.F.D.: Da. E bine spus, încercăm. Dar ştiţi cum este... „Facerea“ musai să dureze 9 luni, iar naşterea... să se lase cu dureri. Pentru anul bugetar 2008 vom aloca fondurile necesare pentru toate acestea. Întâi aşezământul cultural. Cupola. Pentru revistă, oamenii „lucrează”. Doamna învăţătoare Maria Gafton (membră a cenaclului Perpessicius-Crihană) e cea mai sufletistă. Profesori, învăţători, preotul satului şi... oameni simpli. Nu, nu cred că cineva îl poate egala pe domnul profesor Crihană. Nici nu cred că pot exista termeni de comparaţie.
De ce Perpessicius? Avem nevoie de Perpessicius „cel dedat cu suferinţa” în fiecare clipă. Numai o atitudine stoică faţă de asprimea vieţii de la sate poate să ne ajute să mai găsim timp, putere şi înţelegere pentru cultură - pentru latura noastră sufletească şi spirituală. Apoi, chiar şi reînfiinţarea cenaclului şi a revistei, „naşterea“ se face în durere... Perpessicius înseamnă modelul unui om „tăbăcit de suferinţă”, urmat în mod exemplar şi de profesorul Marcel Crihană. În al doilea rând, Perpessicius - Crihană pentru că noi, cei de acum, avem nevoie de „tonul” domnului profesor Crihană, blând şi generos, revărsând asupra noastră savoarea sentimentului de prietenie. Domnul profesor ne-a dovedit cândva că, alături de prieteni, „se poate“. Dacă vrei cu adevărat, crezi cu adevărat, munceşti cu adevărat, poţi reuşi! Un dascăl de ţară l-a impresionat ca nimeni altul din anii lui pe „aristocratul“ erudit de la oraş, pe fiul marelui om de cultură, încât i-a devenit prieten bun, ca un frate, precum odată Creangă lui Eminescu... Respectând proporţiile (atât de la Eminescu-Creangă, cât şi de la Perpessicius-Crihană... până la noi), credem că putem repeta aceste exemple şi realiza, împreună cu membrii cenaclului cu acelaşi nume de la Bucureşti, lucruri frumoase pe care singuri nu le-am putea face...

N.M.C.: Cât de bine îl cunoşti pe Marcel Crihană? De ce îl consideri un „fiu al satului“ reprezentativ pentru cultura vălmăreană? Cum este el receptat în satul natal? Dar opera lui?

Preocuparea pentru aceste valori nu ne este nouă la Valea Mărului. Au existat de-a lungul timpului oameni care au apreciat enorm cultura, făcându-şi din ea crez şi profesie. Domnul Crihană, prin anii 1973-1974, punea o „caramidă“ specifică acelor ani (prima, în unele privinţe). Ca întotdeauna, iniţiativa are rolul de a fi doar piatra de temelie, este alfa, fapta de început care transmite vălmărenilor de pretutindeni că, pentru a se continua, aveam şi avem nevoie de ei. Mi-a fost profesor la o vârstă mai tânără decât mă aflu eu acum. Era fascinantă prezenţa dumisale la catedră pentru că avea un orizont cultural foarte larg, pe care ni-l transmitea cu pasiune şi nouă. Nu ne forma o perspectivă limitată la literatură sau limbă, ci îl preocupa cultura în ansamblu, în ceea ce este fundamental şi universal. Elemente de filosofie, istorie, teologie, arte, psihologie şi pedagogie etc. se găseau în toate lecţiile, simplificate pentru a ne fi accesibile...
Domnul profesor Crihană ne pregătea nu pentru o carieră în litere, ci pentru viaţă, cu toate ale ei. De ce îl consider cea mai „mare“ valoare a noastră în cultură? Pentru că nimeni altcineva de aici nu a reuşit să publice aproape 50 de cărţi, cele mai multe de referinţă în domeniul dumisale, de exemplu. Este numai un aspect... Dar domnul profesor a făcut multe pentru şcoala vălmăreană, pentru colegii dumisale şi pentru elevi. Era „bun la toate“: compunea muzica şi versurile la cântecele pentru copii, se ocupa de textul (scenariul) şi regia pieselor de teatru ale „amatorilor“ talentaţi de la noi, organiza seri culturale, spectacole, aduna materiale şi redacta revistele, se îngrijea de fondul de carte al bibliotecii, conducea cenaclul, culegea opere populare de la bătrânii satului...
Apropo de asta, puţini ştiu că, până la doctoratul cu o tematică privind viaţa şi opera lui Perpessicius, lucrarea de gradul I a domnului Crihană a fost un excelent studiu de etnografie şi folclor, cu aplicaţii pe zona noastră.
Cum este receptat? Una din caracteristicile personalităţii culturale a domnului profesor Marcel Crihană, trăsătură de nobil caracter pe care o iubim noi foarte mult, este că nu şi-a „renegat“ niciodată „originea“, „matca“. Şi-a început adesea conferinţele publice, expunerile la facultate, discursurile la diferite simpozioane, mese rotunde etc., cu amintirea faptului că este vălmărean şi că datorează enorm locurilor natale şi oamenilor acestora. Aşa cum Eliade le spunea studenţilor străini că, dacă vor să-i priceapă opera, ar trebui să o poată citi în limba română, domnul profesor Marcel Crihană recunoştea cu mândrie că va fi receptat mai corect dacă ei vor şti că este vălmărean.
Poate şi de aici o deschidere în plus către relaţia cu Perpessicius: se ştie bine cum se raporta Dumitru S. Panaitescu la „brăilenii lui“.

N.M.C.: Am parcurs recent o carte veche, un album realizat de Angela şi Eugen Holban, intitulat Arta populară din judeţul Galaţi. Lucrarea voluminoasă, de 300 de pagini, format mare, nu face trimitere aproape deloc la creaţiile populare vălmărene. Cum îţi explici acest lucru dumneata, care eşti de profesie istoric? Ce am mai putea face noi, cei de azi, pentru restabilirea „ordinii“ fireşti - şi obiective - în evaluarea artei tradiţionale care este pe cale de a dispărea total din memoria şi atenţia publicului larg?

V.F.D.: Eu ştiu un monument în comuna Valea Mărului din anul 1770 despre care nu a vorbit şi nu vorbeşte nimeni. Şi, slavă Domnului, comuna a dat câţiva profesori de istorie... Mai ştiu că ne străduim cu mari greutăţi să restaurăm şi să refacem pictura unei biserici de asemenea foarte-foarte vechi (şi foarte frumoase). Şi, slavă Domnului, Valea Mărului a dat ţării un episcop (pe Iosif Gafton)... Nu cunosc sursele de documentare pentru cartea respectivă. Ca om pasionat de istorie, ştiu că majoritatea cercetătorilor se bazau pe surse din localităţile cele mai apropiate (şi în spaţiu, şi în timp) şi puteau, astfel, să cadă uşor în subiectivism. Probabil au lipsit sursele. Însă un adevăr dureros există. În zona noastră, localnicii au renunţat la portul popular într-un timp foarte scurt. Motivul: industrializarea şi adoptarea modului de viaţă al oraşelor unde majoritatea membrilor tineri ai familiilor din sat învăţau sau lucrau temporar (în combinatul Siderurgic Galaţi, Şantierul Naval etc.).
Creaţiile populare însă există. În casele bătrânilor... În amintirile câtorva dintre noi... Cine vrea să le vadă, le va vedea şi în viitorul muzeu etno-folcloric vălmărean. Dar să sperăm că, peste câţiva ani, pe ţăranul român nu îl vom găsi numai la muzeu - ci îl vom „reînvia“, împreună, prin cultura pe care o promovăm.

N.M.C.: Mă întreba cineva de ce sunt atât de puţini oameni talentaţi şi cu suflet mare în zona noastră... Mai în glumă, mai în serios, i-am răspuns: „La Puţeni (Puţini), că-s oricum... puţini de toţi! Iar şi la Valea Mărului, şi la Corni... pentru că ni-i iau şi pe ultimii Occidentul şi Capitala!“ Dumneata nu vrei, măcar uneori, să „fugi“ de la ţară către marile oraşe şi centre culturale ale lumii? Sau nu te simţi un fel de „ultimul rămas“ acasă?

V.F.D.: Este fals! Peste tot sunt oameni talentaţi şi plini de suflet. Mulţi. Şi nu are importanţă prin ce alte locuri îi duce viaţa. Dar... fie sunt prea modeşti, fie nu sunt lăsaţi să „spună” lumii că gândesc şi ce gândesc. E timpul nonvalorii, a „Becaliştilor“ şi „Elenelor Blonde-Barbie“. Dar peste tot, în fiecare colţ de Rai (aşa îi spun eu ţării mele) există un român ce a învăţat să „cânte“ de la „ciocârlie”. Undeva, foarte aproape de Soare.
Am fost recent plecat la Bruxelles. Am vizitat toate instituţiile centrale ale Uniunii Europene. Nu m-am simţit nici o clipă stânjenit că sunt român, „înainte, în timpul şi după“ ce sunt european. Nu am fost tentat să rămân acolo şi nu m-am gândit nici o secundă că ar fi bine să-mi iau familia şi să mă mut acolo. Perpessicius a plecat la Bucureşti, dar a creat în mijlocul Capitalei o „mică Brăilă“. Marcel Crihană a plecat la Bucureşti, dar a dus cu sine şi a crescut acolo o „mică Valea Mărului“. Dv., domnule Mohorea, aţi plecat la Bucureşti, dar aţi clădit acolo, în sufletele colegilor şi elevilor dv., ca director şi cadru didactic, o „mică şcoală a Cornilor“.
Eu încă nu ştiu. Nu cred însă să pot pleca din sat definitiv. Până acum, eu sunt numai „cel care se întoarce“. Nu mă simt un „ultim rămas“, căci acasă este, pentru mine, nu numai aici, ci oriunde câte un „om de-al meu“ dezvăluie în lumină încă o Valea Mărului.

N.M.C.: Îţi mulţumesc şi te aşteptăm, totuşi, oricând, şi la Bucureşti.

V.F.D.: Şi eu vă mulţumesc! Căci vine o zi când... nu mai poţi fugi de ceva ce trebuie să faci - fiindcă îţi dai seama că nu ai cum să fugi de tine însuţi.

Zilele Editurii Perpessicius

În acest an, de Sfinţii Dimitrie, cum v-am obişnuit, zilele editurii Perpessicius se desfăşoară în datele de 26 şi 27 octombrie, după cum urmează:

1. La Colegiul Naţional Matei Basarab, vineri, 26, orele 15,30 - 18,00, în amfiteatru - instituţie de învăţământ la care Perpessicius a fost cândva profesor.
2. La Biblioteca Metropolitană Mihail Sadoveanu, sâmbătă, 27, orele 10,00 - 13, 00 - la sala de studii orientalistice Mircea Eliade - unde se întrunesc de obicei membrii cenaclului Perpessicius.

Din program:
1. Sfinţii Dimitrie - ocrotitori ai sănătăţii noastre trupeşti şi spirituale;
2. PERPESSICIUS - „cel tăbăcit de suferinţă“; jertfa pentru cultură şi educaţie;
3. Arta religioasă şi sacrificiul creatorului; poezia religioasă (A dimineţilor lumină, Maria Niculescu, Dintr-un timp al regăsirii, Florica Ceapoiu, Ecoul ca speranţă, Victoria Milescu, Dor de tine, Adina Enăchescu, Rugăciuni şi psalmi, Florin Grigoriu, Pe drum cu un înger, George Peagu, Cântarea Cântărilor, Ilorian Păunoiu ş.a.), icoana pe sticlă (Ana Aura Băbeanu); lansări de carte, expoziţie de pictură;
4. Poemele româneşti în stil japonez, concepţie, traducerile în franceză, engleză, italiană; haiku şi tanka (Florin Grigoriu, Adina Enăchescu);
5. Revista Paradox - numărul omagial Perpessicius;
6. Vârste şi trepte, Orizont rural;
7. Cenaclul Perpessicius-Crihană din Valea-Mărului, Galaţi.

Vă aşteptăm! Informaţii suplimentare la redacţie, 031.104.87.94

carte si revista religioasa la SIBIU

Târgul Naţional de Carte şi Revistă Religioasă (TNCRR),
Ediţia a VIII-a, Sibiu, 18-21 octombrie 2007

Programul manifestărilor

JOI, 18 OCTOMBRIE 2007
-13,00 - DESCHIDEREA OFICIALĂ A TÂRGULUI
-17,00 - Lansarea volumului „Polemici Ortodoxe” de Florian Bichir (Editura Agnos, Sibiu, 2007)
- Lansarea cărţii „Porţile Cerului” a pr. Constantin Necula (Editura Agnos, Sibiu, 2007)
-18,00 - Dezbaterea cu tema „Biserica şi presa în contextul lumii moderne”
(dezbatere organizată cu sprijinul Asociaţiei Ortodoxe pentru o Lume Nouă)
Invitaţi: jurnalişti, reprezentanţi ai Bisericii, profesori

VINERI, 19 OCTOMBRIE 2007
-17,00 - Lansarea cărţii „Despre problemele tinerilor” de Vasile Danion (Editura Agnos, 2007) Invitaţi: Răzvan Bucuroiu, Răzvan Codrescu
-17,30 - Editura Învierea -Timişoara *Lansarea volumelor „Enciclopedia simbolurilor religioase şi arhetipurilor culturale” a prof.dr. Ioan Evseev şi „Scara raiului” – ediţia a VI-a a Sf. Ioan Scărarul Invitat: conf.dr. Claudiu T. Arieşan –Universitatea de Vest din Timişoara
-17,45 - Vernisajul expoziţiei de icoane ale asist. univ. Alexandru Nicolau (Bucureşti) şi Maxim Andreea (Facultatea de Teologie Sibiu)
-„Sufletul nostru aude glasul îngerilor”- vernisajul expoziţiei de lucrări cu tematică religioasă realizate de copiii cu deficienţe de auz de la Centrul Şcolar de Educaţie Incluzivă nr.2 Sibiu
-18,00 - Masa rotundă cu tema „Icoana, între spiritualizare şi profanare”
Invitaţi: Î.P.S. Dr. Laurenţiu Streza, pr.prof.dr. Vasile Mihoc, Dan Puric, arhid.prof.dr. Ioan Ică jr., pr.consilier Constantin Necula

SÂMBĂTĂ, 20 OCTOMBRIE 2007
-11,00 - Întâlnire de lucru a Asociaţiei Ziariştilor şi Editorilor Creştini (AZEC)
-16,00 - Lansarea cărţii „Taina aceasta mare este” de pr. Teodor Cios (ediţia a 2-a)
-16,30 - Lansarea volumului «Robiţi de „fenomenul” Da Vinci. O descifrare ortodoxă a Codului» de Cristian Şerban (Editura Egumeniţa, Galaţi, 2007)
-17,00 - In memoriam Virgil Gheorghiu – preot şi scriitor (15 ani de la trecerea la cele veşnice) Invitaţi: pr. Neculoiu, Maria-Cornelia Ică, pr.prof.univ. dr. Mircea Păcurariu
-18,00 - „Pe Tine Doamne Te slăvesc…” – Recital coral susţinut de Corul de Cameră „Caedonia” al Casei de Cultură a Sindicatelor Sibiu, dirijor: prof. Florin Soare
- Recital de poezie religioasă

DUMINICĂ, 21 OCTOMBRIE 2007
-09,00 - Participare la Sfânta Liturghie la Biserica din Galeş (atribuirea celui de-al doilea hram bisericii, „Sfântul Ioan din Galeş” -mărturisitor pentru dreapta credinţă)
-17,00 - FESTIVITATEA DE ÎNCHIDERE A TÂRGULUI ŞI DE PREMIERE A EDITURILOR

PROGRAM ZILNIC DE VIZITARE:
Joi: 10,00 – 20,00
Vineri: 10,00 – 20,00
Sâmbătă: 10,00 – 20,00
Duminică: 12,30 – 19,00

INTRAREA LIBERĂ

————————

Târgul Naţional de Carte şi Revistă Religioasă (TNCRR) este unica manifestare de profil din România şi este organizat de Asociaţia SCRIPTUS din Sibiu în fiecare an în luna octombrie, pe parcursul a patru zile. În cursul serilor au loc mese rotunde, dezbateri, concerte corale, care întregesc oferta culturala ‘’scrisa”. Scopul acestei ample acţiuni este acela de a facilita tinerilor şi publicului redescoperirea spiritualităţii creştine şi a tradiţiilor româneşti prin intermediul cărţii duhovniceşti ziditoare de suflet. De-a lungul celor şapte ediţii ce au avut loc, TNCRR s-a bucurat de un interes deosebit din partea publicului, înscriindu-se ca o manifestare de prestigiu în domeniul cărţii religioase. A devenit practic o frumoasă tradiţie organizarea la Sibiu a acestui Târg Naţional de Carte şi Revistă Religioasă.
Aflat în acest an la cea de-a VIII-a ediţie, TNCRR reuneşte circa 30 de edituri, aparţinând diferitelor confesiuni religioase ce coexistă pe teritoriul României şi care vor prezenta la Sibiu cele mai recente apariţii editoriale din domeniul religios.

Asociaţia SCRIPTUS - as_scriptus@yahoo.com - www.scriptus.ro

urmariti si blogul lui Laurentiu Dumitru pe www.laurentiudumitru.ro